Unul dintre rromii care au dirijat circulația pentru a face loc unui cortegiu funerar, amendat

Doi bărbați care au participat la o înmormântarea care a avut loc sâmbătăt au fost amendați cu câte 435 de lei fiecare pentru că nu au respectat legea privind circulația pe drumurile publice. Unul dintre ei este din familia defunctului, sancțiunea primită fiind aplicată pentru că nu a supravegheat deplasarea cortegiului pentru a nu exista abateri de la lege. Cortegiul funerar, care a trecut prin zona ”Ciupercă” din Craiova, a fost filmat de un cetățean, iar în imagini se vede cum câteva persoane ocupă strada pentru a opri circulația. În ziua respectivă, polițiștii i-au amendat pe 30 dintre participanți pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unele persoane care se deplasau într-un cortegiu funerar, în ziua de 10 octombrie a.c., în Craiova, nu ar fi respectat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Craiova, care a fost sancționat cu amendă în valoare de 435 de lei, pentru nerespectarea obligației de a supraveghea permanent deplasarea cortegiului, pentru a nu stânjeni circulația vehiculelor, conform art. 168 alin 3 din HG 1361/2006. Totodată, a fost sancționat un bărbat de 31 de ani, din Craiova, pentru ocuparea părții carosabile în scopul împiedicării circulației, conform prevederilor art.167 alin 1  din HG 1361/ 2006, cu amendă în valoare de 435 de lei. Polițiștii continuă verificările pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au săvârșit abateri de la prevederile legislației rutiere în vigoare”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Adauga comentariu