UPDATE: Muncitori ținuți nemâncați, pentru poza primarului Olguța Vasilescu, cu începerea unor lucrări ale CAO, la Făcăi

Azi au început lucările de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare în zona de Vest a Municipiului Craiova, mai exact la Făcăi. Știrea că au început nu a răzbătut, însă, în mass-media, fiindcă informația nu a fost dată de nimeni. Altfel, vuia până acum internetul. Cert este că muncitorii au mers la lucru de dimineață, au început să excaveze terenul și, pe la prânz, la 12:00, o așteptau pe Olguța Vasilescu să apară pentru marcarea momentului, prin fotografii de la fața locului. Numai că demararea lucrării a coincis cu ședința de Consiliu Local de azi, desfășurată online, care a început la 10.00 și s-a întins pe parcursul a aproape patru ore. Primarul a întârziat să apară, iar muncitorii au fost rugați să-și mai amâne prânzul, că doar, doar apare și Olguța Vasilescu. Frapant este că, în ciuda încercărilor noastre de a afla ce lucrări au loc la Făcăi și dacă este așteptat vreun oficial acolo, nimeni nu ne-a putut oferi un răspuns. 

Explicația am aflat-o ceva mai târziu, pe surse. Anunțul pentru începerea lucrărilor trebuia făcut chiar de primarul Olguța Vasilescu și nimeni nu a vrut, probabil, să și-l asume înainte să fie dat de edil. Fiindcă, așa cum ne-au explicat în mai multe rânduri reprezentanții Serviciului Imagine din cadrul Primăriei Craiova, ”pagina de facebook a doamnei primar este sursa oficială de informare”.

Acestea fiind zise, asta îmi amintește de un alt episod ilar, petrecut în primul mandat de primar al Olguței Vasilescu, cu ocazia unei conferințe de presă la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova, prilejuită de lucrările de reabilitare a unității. Gazda a pregătit, pentru invitați și presă, un mic protocol cu apă, cafele și prăjituri. Din complezență, am întrebat dacă putem servi, iar tipa aflată în spatele micuțului bufet ne-a tăiat-o: ”Nuu! Mai întâi să vină doamna primar!”. 

Foto cover obținută de Ziarul de Craiova, cu momentul în care primarul Olguța Vasilescu inspectează lucrările, în această după-amiază.

UPDATE: A apărut și ”informarea oficială”, pe pagina personală de Facebook a Olguței Vasilescu. Abia apoi, pe cea a Companiei de Apă Oltenia. Până la această oră, presa nu a primit niciun comuncat în acest sens.

 

Mai jos, fotografii din această dimineață, din timpul lucrărilor

 

Adauga comentariu