Update/DOLJ. Doi bărbați au fost prinși sub molozul unei case. Pompierii intervin pentru scoterea uneia dintre victime

Pompierii doljeni intervin pentru salvarea unei persoane prinse sub dărâmăturile rezultate ca urmare a lucrărilor de consolidare executate la o casă, în localitatea Ghizdăvești, comuna Celaru. Anterior, un alt bărbat a fost scos din resturile de moloz, de vecini.  

”La sosirea forțelor de intervenție, o victimă, bărbat în vârstă de 47 de ani, fusese deja extrasă de sub dărâmături de către persoanele de la fața locului, fiind conștientă și cooperantă, deși prezenta fracturi la un antebraț”.

Cât despre cea de-a doua victimă surprinsă sub dărâmături, potrivit reprezentanților IPJ Dolj, aceasta este încă blocată, dar conștientă, efectuându-se manevre pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături. Intervenția este în derulare.

Revenim!

Update: Și cea de-a doua victimă, un bărbat de aproximativ 60 de ani, a fost extrasă de sub dărâmături, însă este inconștientă. Medicii fac manevre de resuscitare.

UPDATE: După toate eforturile depuse de salvatori și a manevrelor de resuscitare, bărbatuL, în vârstă de 63 de ani, a fost declarat decedat.

Adauga comentariu