(VIDEO) Bătaie de joc de Centenar. Cum au fost nevoite autoritățile locale din Terpezița să depună coroane de flori la o statuie fără cap

În centrul localității Terpezița din județul Dolj a fost ridicat încă din 1940 un monument în memoria eroilor căzuți în timpul luptelor pentru independență. Pe soclul acestuia stau scrise numele a zeci de eroi care au murit pe front în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Statuia a rezistat trecerii timpului, dar nu și hoților din localitate. Cu câteva săptămâni înaintea sărbătoririi Centenarului, trei persoane încă neidentificate s-au furișat și au distrus capul și brațele soldatului.

Autoritățile locale au descoperit abia a doua zi că statuia unde se organizează în fiecare an depuneri de coroane în zilele de 24 Ianuarie și 1 Decembrie a fost sluțită de niște necunoscuți.

“Ne-am alertat imediat, mai ales că urma depunerea de coroane cu ocazia Centenarului. Am anunțat imediat la Consiliul Județean pentru că statuia este monument istoric și nu puteam refacenimic  fără avize special. De acolo ne-au transmis să găsim o variantă prin care să mascăm cumva lipsa capului, să punem o caschetă, orice. Doar că nu am avut cum să improvizăm ceva în locul capului, astfel că pe 1 Decembrie depunerea de coroane s-a făcut la statuia decapitată.”, a explicat Aurel  Turcitu, viceprimarul comunei Terpezița.

Și cel care s-a ocupat de întreținerea statuii de-a lungul anilor povestește că ceremonia a fost una tristă. Aurel Turcitu are 90 de ani și a fost directorul școlii din localitate.  Durerea pentru el este cu atât mai mare cu cât monumentul este ridicat și în amintirea fratelui său care a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Munții Tatra.

“De 1 Decembrie am deschis ceremonia în fața statuii fără mâini și fără cap. Autorii, cei care au înfăptuit dezastrul produs monumentului, dacă au fost găsiți, eu aș fi acord să fie privați de libertate. Dacă nu au fost identificați, aș vrea ca autoritățile să facă eforturi mai mari. Statuia este din piatră și este foarte greu de refăcut.”, povestește bâtrânul.

Singura imagine a Eroului Necunoscut se mai păstrează într-un tablou de la Căminul Cultural.

Autoritățile din comună așteaptă acum ca polițiștii să le facă dreptate și să îi prindă pe cei care au distrus capul statuii. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care trei tineri dau târcoale statuii minute întregi și sunt siguri că ei sunt cei care au decapitat statuia și i-au rupt brațele.

Mai grav este că întreaga localitate este prădată frecvent de hoți neprinși. Numai în acest moment, polițiștii din comună au în lucru trei dosare de furturi cu autori necunoscuți.

 

Adauga comentariu