(VIDEO) Ce mai fură craiovenii? Coroanele de flori din cimitir

De un flagrant inedit au avut parte polițiștii din Craiova, noaptea trecută. Oamenii legii au zărit două persoane care aveau asupra lor mai multe coroane de flori pe care le înărcau într-o mașină. Imediat i-au luat la întrebări și au aflat ce puneau la cale.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au prins în flagrant delict pe Aleea 1 Caracal, care face legătura cu o intrare în Cimitirul Ungureni, doi bărbaţi, de 27, respectiv 54 de ani, ambii din Craiova, care transportau cu un autoturism 20 de coroane de flori”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cele 20 de coroane au fost furate din Cimitirul Ungureni, de la două morminte. Acum, cei doi hoți din cimitire s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.

 

Adauga comentariu