(VIDEO) Cum au fost protestele de la Craiova. Între intonarea imnului național și emblematicul "m...psd"

A fost a doua seară de proteste la Craiova și peste 1000 de persoane s-au adunat în Piața Mihai Viteazul apoi au pornit în marș pe arterele principale ale orașului. Cu toții și-au strigat nemulțumirea sau și-au afișat-o pe tricouri sau insigne. 

Pe parcursul marșului, din ce în ce mai multe persoane s-au alăturat grupului de protestatari, unii dintre participanții de la fața locului susținând că s-au strâns aproape 4000 de craioveni. Convocarea la manifestarea s-a făcut și în gura mare sau cu ajutorul unei portavoci. O femeie a sunat la 112 să reclame deranjul produs de un bărbat care chema oamenii printr-o portavoce. Acesta fost singura solicitare către autorități, iar protestul a continuat pașnic. 

După plimbarea pe Strada A.I Cuza și apoi pe Calea București, o parte dintre protestatari s-au întors în Piață, și-au aprins luminile de la telefon și au intonat cu emoție imnul național al României.

Revolta nu a fost însă stinsă de emoția imnului, iar protestatarii au continuat cu strigăte împotriva actualei guvernări.

Adauga comentariu