(VIDEO) DOLJ. Poliția Rutieră a făcut o acțiune de amploare pe Centura de Nord a Craiovei. 27 de oameni au murit, anul acesta, în accidente rutiere

În primele 6 luni ale acestui an, comparativ cu anii 2020 şi 2019, la nivelul judeţului Dolj,  producerea de accidente de circulaţie grave a avut un trend ascendent. În perioada de referinţă din acest an, 27 de persoane au decedat în urma acidentelor de circulaţie. În acest context, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au făcut o nouă acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație provocate de viteza excesivă şi depăşiri neregulamentare.

Ieri și azi, polițiștii rutieri au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 18.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 15 de permise de conducere şi au retras  5 certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul circulației rutiere, fiind depistate persoane care au condus vehicule aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

”Scopul poliţiştilor care desfăsoară aceste acţiuni este acela de a determina particitanţii la trafic să conştientizeze faptul că viaţa are prioritate. Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.Totodată, le recomandăm să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice şi dacă se simt obosiţi. De asemenea, pietonilor le recomandăm să traverseze drumul public doar pe marcajul pietonal şi să manifeste atenţie, asigurându-se temeinic înainte să se agajeze în traversarea străzii!
Acțiunile pe linie rutieră continua și în zilele următoare, polițiștii rutieri fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

În timpul controalelor din trafic, spre exemplu, au fost depistaţi și doi conducători auto în timp ce conduceau vehiculele cu viteză excesivă. Un tânăr, din Craiova, îconducea pe Centura de Nord a Craiovei, având o viteză de deplasare de 125 km/h, într-o zonă în care limita maximă de viteză este de 50 de km/h. De asemenea, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat, din judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism având o viteză de deplasare de 141 km/h. Amândoi au fost sancţionaţi contravenţional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1305 de lei iar ca măsură complementară le-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Adauga comentariu