(VIDEO) Imagini emotionante la Dragoş acasă. Băiatul bolnav din Secu a primit ce şi-a dorit de la Moş Crăciun şi chiar mai mult de atât. Mustang-ul, maşina lui preferată a străbătut nămeţii să ajungă la el la poartă

Cei de la Mustang România au plecat joi la primele ore ale dimineţii din Bucureşti către Secu, acolo unde locuieste Dragoş. Pentru că nămeţii şi drumurile impracticabile de ţară nu le-au permis să ajungă din nou la poartă la Dragoş cu zeci de Mustang-uri, au riscat şi au plecat cu unu, spre bucuria micului copil care iubeşte aceste maşini. Şi au luat cu ei şi cadoul de la Moş Crăciun.

"Dragoş a cerut de la Moşul un playstation ca sa se joace pe televizor cu masinile, jucariile lui preferate. Am ştiut că drumul până la Secu va fi dificil în codiţii de iarnă. Am fi vrut să ajungem cu mai multe Mustang-uri la Dragoş, ştiind cât de mult iubeşte aceste maşini, dar sunt foarte joase. Am avut insa un coleg a cărui maşină a fost puţin modificată, astfel încât să fie mai înaltă şi am mers cu Mustang-ul lui la Secu.", a declarat Răzvan Şuta, Preşedinte Ford Musang România.

După câteva ore de mers prin nămeţi, Dragoş a avut parte de marea surpriză. Când cei de la Mustang România au intrat în camera lui cu braţele pline de cadouri micuţul s-a luminat la faţă.

Pe chipul lui Dragos se citea fericirea copilului care a primit ceea ce şi-a dorit cu ardoare. După ce i-a întrebat pe cei de la Mustang ce mai fac şi le-a mărturisit dorul de ei, Dragoş a pus mâna pe playstation şi nu s-a lăsat până ce, alături de mai nou prietenii săi, nu au instalat jocul si cd-urile cu bineinteles, cursele de masini.

"A rezistat maxim două minute la playstation, el era de fapt nerăbdător să meargă afară să se plimbe cu Mustang-ul care îl aştepta cuminte la poartă. Încă de când am ajuns ne-a întrebat cu ce maşină am venit şi a fost foarte fericit să audă că am reusit sa ajungem macar cu una dintre maşinile lui preferate. Ne bucurăm când putem să îl facem să zâmbească, pentru că tot ceea ce facem, facem cu tot sufletul.", a adaugat Răzvan Şuta, Preşedinte Ford Musang România.

Marea lui fericire a fost atunci cand au ieşit afara să dea o tură cu maşina furioasă. Încântat până peste măsură, Dragoş a atins-o şi a analizat-o cu grijă aşa cum face de fiecare dată.

"Abia aştept să merg cu maşina, nu am mai mers de mult cu ea şi îmi era dor de ea.", a declarat Dragos.

Dragoş are doar 10 ani. S-a născut un băiat normal. Problemele au început să apară în jurul vârstei de şase ani, când în urma unor controale medicii l-au diagnosticat cu o boală gravă. De atunci viaţa lui s-a schimbat complet, fiind ţintuit într-un scaun cu rotile.Se deplaseaza greu chiar şi cu ajutor, iar mama sa este permanent alături de el.

Fiecare zi din viaţa lui Dragoş este aproximativ la fel, însă cei de la Ford Mustang România reuşesc ca din când în când să-I aducă zâmbetul pe buze şi să îl scoată din monotonie, trecând pe la el pea casa cu maşinile lui preferate.

Dorinţa lui de Crăciun era să aibă un playstation şi s-a îndeplinit. Mai mult decât atât, Dragoş are acum şi un televizor nou, pe care se poate juca cu noua jucărie. Pe lângă jucării şi televizor familia lui Dragoş a primit şi foarte multe alimente care să îi ajute  să pregăteasă masa de sărbători.

 

 

Adauga comentariu