(VIDEO) Lecții de înot în fântâna arteziană. Se întâmplă la Craiova, în miezul zilei

Doi băieți, un copil și un adolescent, au fost surprinși în timp ce se jucau și înotau nestingheriți în fântâna din English Park, chiar în fața Primăriei Craiova. În timp ce cel mai mare dintre ei pare a fi destul de experimentat și înoată liniștit, cel mai mic îi urmărește mișcările și încearcă să procedeze la fel.

Pe imaginile surprinse de un trecător se văd alți craioveni care se relaxează liniștiți pe băncile din parc, dar niciunul nu îi atenționează pe tinerii teribiliști din fântâna arteziană.  

Lecțiile de înot din fântâna arteziană i-ar putea costa pe copii mai mult decât dacă s-ar înscrie la cursuri de specialitate pentru că, dacă îi vor identifica, polițiștii locali îi vor sancționa cu amendă.

Sursa video: Facebook Craiova Cetatea Banilor Las Vegasul Romaniei

Adauga comentariu