(VIDEO) Polițist lovit în față de un craiovean prins după o urmărire în trafic, în Popoveni. Procurorul a decis că bărbatul nu prezintă pericol social

Un polițist a fost lovit în față, cu capul, de un șofer pe care îl imobilizase după ce a fost urmărit în trafic. Evenimentul a avut loc luni seara, în cartierul Popoveni din Craiova, unde polițiștii Secției 2 Poliție au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a ajuns în dreptul unui imobil, bărbatul urmărit a ieșit din autoturism și a încercat să sară gardul unei case.

Potrivit Sindicatului Europol, la fața locului au ajuns toate echipajele disponibile din zonă deoarece cunoscuții autorului au încercat să creeze o busculadă pentru a-l scăpa din mâinile polițiștilor. De altfel, Europol a și publict o filmare din momentul încătușării, iar pe fundal se aud comentariile oamenilor și tentativele acestora de a-l elibera pe bărbat. Unul dintre ei chiar strigă nervos, în timp ce trăgea de polițiști, că el vrea să intre în curte și nu poate de mașina poliției.

Șoferul agresiv, un craiovean de 31 de ani, din Craiova, a condus sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un echipaj de poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Craiova și un elev din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se afla pe Strada Șoseaua Popoveni au observat autoturismul care se deplasa sinuos, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase, după cum a informat azi IPJ Dolj, după publicarea filmării pe Facebook de către Sindicatul Europol. 

Deși polițistul are nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale, procurorul de caz a considerat că agresorul poate fi cercetat în stare de libertate.

”Colegii noștri au reușit să îl prindă și să-l imobilizeze. Problemele au apărut în momentul în care bărbatul și-a strigat cunoscuții, iar, în scurt timp, cei doi polițiști au fost înconjurați de zeci de persoane. Intervenția promptă a celorlalte echipaje a făcut ca în acest moment să nu vorbim despre o tragedie, dar cu toate acestea unul dintre polițiști a fost lovit cu capul în față de către agresor suferind o fractură de piramidă nazală pentru care s-au stabilit preliminar 16 zile de îngrijiri medicale, atestate de certificatul medico-legal. După reținerea autorului și conducerea la sediul poliției pentru întocmirea actelor premergătoare de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și ultraj, „surpriza” a venit din partea procurorului, care a refuzat să îl rețină pronunțându-se cu replica bine cunoscută: „agresorul nu prezintă pericol social”. Iar în antiteză, vă reamintim că un bărbat din Sighetul Marmației a fost arestat 30 de zile pentru că a trimis un fax în care aducea injurii și amenințări unui judecător”, au scris polițiștii de la Europol.

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În paralele, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Sursa video: Sindicatul Europol/Facebook

Adauga comentariu