(VIDEO) S-au înțepat ”puțin” cu un briceag, într-un bar

Trei bărbați din Sadova și alți trei s-au încăierat, aseară, într-un bar din satul Damian. În timpul scandalului, doi dintre cei trei sadoveni, de 25 și 30 de ani, ar fi fost înțepați cu un obiect tăietor-înțepător. Era un briceag, cu care smardoii i-au ”împuns” pe tineri. Cele două victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În barul cu pricina au ajuns și polițiști din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Dolj, care au făcut cercetări pentru stabilirea contextului. În cauză, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bechet au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente, tulburarea ordinii și liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Adauga comentariu