(VIDEO) Se întorsese ”Rambo” din Franța, ca să se răzbune din dragoste! Bărbat reținut după ce a amenințat cu arma clienții unei terase

Un bărbat de 50 de ani, proapăt revenit din Franța, unde domiciliează, a fost reținut de polițiștii din Calafat, după ce a ”fluturat” un pistol prin fața mai multor persoane, aflate la o terasă în satul Basarabi, în noaptea de duminică spre luni. Poliția a fost alertată prin 112, iar oamenii legii au avut ”ocazia” să-l vadă cu proprii ochi pe ”pistolar” când ținea în mână arma. Numai că bărbatul nu s-a bucurat să-i vadă și a luat-o la fugă. Nu a ajuns prea departe. Posibil ca din cauza pistolului, care îl împiedica să alerge cu aceeași bravură cu care îl îndreptase spre bieții oameni. Oricum, suspectul a fost prins rapid și condus la audieri.

”În urma controlului corporal al bărbatului, a fost găsit asupra sa un pistol, din categoria armelor neletale, supuse autorizării, cu muniţia aferentă în încărcător, despre care acesta a declarat că l-ar fi cumpărat din Franţa, precum şi o borsetă, în care erau documente de identitate şi o pereche de cătuşe”, au prercizat reprezentanții IPJ Dolj. Poliţiştii au stabilit că bărbatul are 50 de ani, este cetăţean român, cu domiciliul în Franţa, de unde revenise în ţară la data de 31 iulie a.c..

Dotat ca de asediu

Dar, asta nu e tot. Pistolarul nu era un simplu purtător de armă, ci un adevărat ”Rambo”, dotat cu un adevărat arsenal. În apropiere de locul incidentului, poliţiştii au descoperit și un rucsac, despre care bărbatul a declarat că i-ar aparţine, în care poliţiştii au găsit o armă tip arbaletă, 13 săgeţi, un cuţit cu lungimea de 30 de centimetri, un spray iritant cu piper, o cutie cu mai multe cartuşe și într-un sac menajer au fost găsite 4 recipiente cu capacitatea de un litru, care conţineau substanţe chimice periculoase. Mai exact, acid sulfuric. Suspectul avea și două peruci de femeie.

”Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi folosit pistolul înainte de a pătrunde pe terasa barului, la aproximativ 50 de metri de locația respectivă, fiind găsit un tub cartuș. De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au efectuat o percheziție în camera unui hotel, unde bărbatul ar fi fost cazat de când a revenit în țară. În urma percheziției, au fost ridicate documente care pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

De la ce a pornit totul

Ca orice poveste clasică, în care acțiunea se îmbină cu iubirea, necugetata pornire a pistolarului a fost din amor. 

”Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul s-ar fi prezentat la terasa barului pentru a afla date despre fiica proprietarei barului, de 33 de ani, cu care acesta ar fi avut o relaţie de concubinaj, iar la interacțiunea verbală cu femeia, în vârstă de 55 de ani, mama fostei concubine a acestuia, ar fi devenit agitat, ameninţând-o cu un pistol atât pe aceasta cât clienţii de pe terasa barului”, a mai informat poliția.

Dincolo de orice asemănare cu acțiunea vreunui film și ironii, acțiunile bărbatului s-ar fi putut termina cu cel puțin o tragedie. Surse din cadrul anchetei spun că, probabil, acesta avea în plan o răzbunare și că își premeditase faptele. Din fericire, poliția l-a oprit pe român înainte de a răni pe cineva.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru amenințare, nerespectarea regimului armelor şi al munițiilor, uz de armă, tulburarea ordinii şi liniștii publice şi contrabandă calificată, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Dolj. În cursul acestei zile, acesta urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: În cursul acestei după-amieze, suspectul a fost prezentat Judecătoriei Calafat, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioada de 30 de zile.

 

Adauga comentariu