Un bărbat de 39 de ani, din Craiova, a pornit o anchetă proprie, în căutarea celui sau celor care, ieri, l-au prădat de aproape 4.000 de lei. Suma a fost lăsată în torpedoul mașinii, pe care ar fi închis-o, însă păgubitul susține că hoții ar fi bruiat semnalul cheii, care nu a mai acționat sistemul de închidere automată. Acesta a postat pe facebook o scurtă filmare în speranța că cineva poate identifica persoana care apare în imagini, fiind presupusul hoț.
Furtul s-a petrecut în fața locuinței sale din zona Madona Dudu, pe Strada "Ecaterina "Teodoroiu", unde a lăsat mașina ieri, în jurul orei 14.40, pentru ”doar 4 minute”. Cert este că după ce a revenit și-a dat seama că banii au dispărut.
Craioveanul a mers la poliție unde a depus o plângere. În paralel a făcut apel și la rețelele sociale în speranța că cineva îi poate oferi indicii care să-l ajute să identifice hoțul, pentru că, spune acesta, atitudinea polițiștilor care au venit să cerceteze nu i-a dat încredere că l-ar putea ajuta.
Poliția spune că în acest caz, ca în toate de acest fel, desfășoară activitățile specifice pentru identificarea și recuperarea prejudiciului.
”Ieri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 39 ani, din Craiova, cu privire la faptul că în aceeași zi, persoane necunoscute i-au sustras din torpedoul autoturismului, lăsat neasigurat, parcat pe strada Ecaterina Teodoroiu, suma de 3.800 lei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.
Adauga comentariu