(VIDEO) Un om a murit într-un incendiu la Filiași. Alte zeci de persoane au fost evacuate, iar unii au ajuns la spital intoxicați cu fum după ce focul a cuprins un apartament

Alarma s-a dat chiar la miezul nopții, atunci când locuitorii unui bloc din orașul Filiași au observat că dintr-un apartament iese fum gros. Flăcările cuprinseseră deja locuința atunci când la fata locului au ajuns salvatorii.

Pompierii au intervenit imediat și au început evacuarea locatarilor înainte ca flăcările să se extindă. Mai mult de 20 de persoane, dintre care cinci copii, au fost scoase din apartamente în miez de noapte.

Trei dintre locatari au fost transportați de urgență la spital cu mai multe echipaje SMURD pentru că s-au intoxicat cu fum. Mai grav este că, în timpul intervenției, pompierii au descoperit și trupul neînsuflețit al unui bărbat care locuia în imobilul cuprins de flăcări.

"Incendiul a izbucnit la primul nivel al unui bloc cu patru etaje. La fata locului au intervenit doua autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Secția de Pompieri Craiova și Punctul de lucru Filiași, echipe de Ambulanță și SMURD. După lichidarea incendiului, fumul gros a continuat să creeze probleme. La finalul intervenției se va stabili și care a fost cauza focului.", a declarat Tania Valceleanu, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

Adauga comentariu