(Video/Foto) Poveste cu final fericit, pentru un băimărean în pelerinaj la Craiova

Un băimărean de 39 de ani a avut parte de o experiență ieșită din comun - păstrând proporțiile - în timpul unei pelerinaj prin mai multe localități din țară. Sosit la Craiova, unde a dormit la adăpostul unui cort, pe care l-a instalat într-un părculeț din apropierea Gării, a fost prădat de un hoț și lăsat lefter. Numai prezența de spirit a unui taximetrist a făcut ca povestea să se termine cu bine pentru el. 

În seara zilei de 12 spre 13 sptembrie, băimăreanul venea din localitatea Polovragi, din Gorj, și, ajuns cu trenul la Craiova, a decis să înnopteze în cort, pe o zonă verde dintr-un parc aflat în apropiere, și a doua zi să pornească spre București. În timpul nopții, un tânăr de 18 ani i-a tăiat cortul și i-a furat toți banii, nu mai puțin de 2.300 de euro și 9.100 grivne. Obosit fiind, bărbatul nu a auzit și nu a știut nimic. Apoi, hoțul a plecat nestingherit și s-a urcat într-un taxi, rugându-l pe șofer să îl însoțească pentru a schimba banii la o casă de schimb valutar, fiindcă el nu ar fi avut cartea de identitate asupra sa. Taximetristului i s-a părut dubios, însă nu a zis nimic. A avut, însă, prezență de spirit.

”În noaptea de 12 spre 13 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Dolj, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea București, din Craiova, au observat un autoturism, destinat transportului de persoane, al cărui conducător auto încerca să transmită un mesaj prin folosirea alternativă a luminilor vehiculului. Imediat, poliţiştii au pornit către vehicului respectiv, moment în care au observat o persoană coborând din autoturism şi pornind în fugă, cu intenţia de a-şi asigura scăparea. Poliţiştii au pornit în urmărirea pedestră a persoanei în cauză, care a fost prinsă şi imobilizată, pe aceeaşi stradă, după aproximativ 700 m distanţă. În urma efectuării controlului corporal, poliţiştii de la acţiuni speciale au găsit asupra acesteia suma de 2.300 de euro și 19.100 grivne, care nu a putut fi justificată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. 

Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri, cercetările fiind preluate de către poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova. Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 18 ani, din Craiova. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Prejudiciul cauzat a fost restituit persoanei vătămate. În cursul zilei de ieri, în urma probatoriului administrat de poliţişti tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj. Tânărul în cauză urmează să fie prezentat, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

UPDATE: Suspectul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Adauga comentariu