Viorica Dăncilă, câștigătoare în județul Dolj, dar nu și-n Craiova. Iohannis, preferatul craiovenilor

Viorica Dăncilă a câștigat alegerile în județul Dolj, însă nu și în Craiova. Lider detașat este actualul președinte, Klaus Iohannis, fiind cel mai votat la nivelul municipiului Craiova. Liberalii doljeni s-au declarat mulțumiți.

„Acest vot ne responsabilizează, totodată, urmează un tur doi, în care președintele Klaus Iohannis va fi prezent în fiecare localitate, astfel încât, peste două săptămâni, să câștigăm detașat aceste alegeri”, a precizat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

În primul tur al scrutinului, Iohannis a câștigat cu 32,5%, în Craiova.

Pe de altă parte, președintele executiv al Organizației Județene PSD Dolj, Ion Călin, a declarat, duminică seara, după încheierea procesului electoral, că Dăncilă a fost aleasă de doljeni.

“Doamna Viorica Dăncilă este câștigătoare în județ, pentru că noi știm cum am muncit și ce am realizat aici. Doresc să fac o precizare în legătură cu o declarație a celui care încă este președintele României și care își felicita guvernul, ce nici nu și-a intrat încă bine în atribuții, și vreau să subliniez că această organizare a alegerilor prezidențiale a început în urmă cu trei luni”, a spus Ion Călin.

 

De altfel, acesta a îndreptat câteva săgeți către Klaus Iohannis, care nu ar fi avut decât comentarii negative la adresa PSD, după cum a precizat Ion Călin.

 

“Imediat după ce a fost ales președinte, Klaus Iohannis nu a avut decât comentarii la adresa PSD, la adresa guvernelor noastre. După ce am câștigat noi alegerile, el s-a îmbolnăvit de «pesedită» și nu vorbește decât despre eliminare. Aș vrea să mă adresez tuturor doljenilor, să mă adresez tuturor românilor referitor la această ură viscerală a lui Klaus Iohannis față de un partid parlamentar, pe care îl dorește eliminat, și să le transmit că este de neconceput faptul că un om poate gândi astfel.

 

Suntem foarte optimiști în ceea ce privește rezultatul votului. Am vorbit și cu liderul organizației județene, europarlamentarul Claudiu Manda, și cu doamna Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte al PSD, și având garanția că doamna Viorica Dăncilă este de acum în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe care, de ce nu, le putem câștiga“,  a declarat Ion Călin.

Viorica Dăncilă a câștigat alegerile în Dolj cu 99,08%.

Adauga comentariu