WC improvizat într-o cutie metalică, la o grădiniță din Craiova. 20 de preșcolari din cartierul Popoveni încă mai merg să își facă nevoile în curte, fie ploaie, fie frig. În tot acest timp, autoritățile se laudă

Autoritățile locale se laudă cu modernizarea unor grădinițe pe fonduri europene, dar, de mai bine de 10 ani, Grădinița cu program normal nr.34 de pe strada Popoveni nu are nici măcar canalizare, iar copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani merg să își facă nevoile în condiții insalubre. De ani de zile, părinții fac sesizări la Primărie, dar abia de curând s-a stabilit o strategie care ar putea să le ofere copiilor condiții normale de educație.

Primarul Mihail Genoiu împreună cu Marilena Bogheanu, directoarea ADR Sud-Vest Oltenia, au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că se va reabilita Grădinița „Elena Farago”, cu bani din fonduri europene.

„Suma nerambursabilă alocată este de 774.000 de euro, ceea ce înseamnă 98% din valoarea totală a proiectului. Lucrările presupun reabilitarea termică a grădiniței și se urmărește scăderea consumului de energie cu peste de 30%. Se vor amplasa surse regenerabile de energie, prin montarea a 25 de panouri fotovoltaice. Se va termoizola clădirea, se vor moderniza instalațiile de distribuție a agentului termic, instalațiile electrice și sanitare”, a declarat Marilena Bogheanu.

Și alte grădinițe urmează să fie modernizate în perioada următoare, promit autoritățile.

“Pentru Grădinița “Piticot” a fost semnat contractul cu ADR-ul acum două săptămâni, de 822.000 de euro. Urmează un pachet de alte grădinițe care sunt în faze avansate, în faze de contractare,”Floare Albastră”, Creșa nr. 3,”Curcubeul Copilăriei”, “Căsuța din Povești”, “Ion Creangă”, și Grădinița “Phoenix””,  susține  primarul Mihail Genoiu. 

Despre grădinița uitată de mai bine de 10 ani, primarul Mihail Genoiu s-a ferit să vorbească.

În cartierul Popoveni, copiii preșcolari au condiții incredibile pentru un oraș european. Baie nu există pentru că micuța clădire în care învață nu este racordată la canalizare. Micuții sunt nevoiți să se spele pe mâini la o chiuvetă improvizată în clasă, iar apa murdară se scurge într-o găleată pe care femeia de serviciu are grijă să o arunce atunci când se umple. Tot femeia de serviciu este cea care se îngrijește și de WC-ul din curte, doar că denumirea este mult prea pretențioasă pentru improvizația care le servește drept toaletă. O cutie metalică cu două compartimente, pentru fete și băieți, este amplasată pe o laterală a clădirii. Scurgerea este asemănătoare băilor turcești, iar singura îmbunătățire adusă este montarea unor plăci de gresie, deja murdară și spartă. 

Părinții cunosc foarte bine situația, dar nu au ce să facă.

“Fie că este frig, vânt, ploaie sau zăpadă, copiii merg afară la toaletă. Am văzut și noi că au pus niște gresie pe jos, dar nu se poate mai mult. Femeia de serviciu curăță după ei, spală pe jos. Măcar copiii se pot spăla pe mâini în clasă”, explică resemnată mama unei fetițe. 

Directoarea unității spune că această grădiniță funcționează în acest fel încă din 2007. De atunci și până acum, niciunul dintre primarii în funcție nu au luat nicio măsură pentru a le construi acestor copii o baie minim utilată.  

Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei, spune că a aflat de condițiile greu de imaginat în care sunt nevoiți copiii să învețe în urma sesizărilor de la părinți.

“Imediat ce am aflat am mers acolo pentru a vedea ce se poate face. Consider că este inadmisibil să stea în aceste condiții, așa că am încercat să tranșez problema. Școala de care aparține această grădiniță avea un proiect pentru extinderea clădirii și construirea unei băi pentru elevi. Am stabilit împreună cu conducerea unității ca preșcolarii să fie mutați în corpul școlii, imediat ce lucrările se vor finaliza. A fost un proces de durată pentru că s-a refăcut studiul de fezabilitate inițial, s-a reactualizat devizul economic și mai avem doar un pas până la semnarea contractului cu firma care se va ocupa de lucrare. În maxim o săptămână de la votarea bugetului, se va semna contractul cu constructorul, iar lucrarea va demara imediat. Chiar dacă termenul de execuție este de un an, vom discuta cu executantul să grăbească lucrările, astfel încât pe 1 octombrie copiii de grădiniță să fie mutați în clădirea școlii și să aibă acces la baie”, a explicat Stelian Bărăgan.

În acest moment, la grădinița din Popoveni învață aproximativ 20 de copii, într-o clasă mixtă. 

 

Adauga comentariu